sâmbătă, aprilie 19

Poli TM - U Craiova 1-3

Costea (nr. 10) îl execută pe Popa şi deschide drumul victoriei pentru Craiova

Costea (nr. 10) îl execută pe Popa şi deschide drumul victoriei pentru Craiova

Practic calificaţi în UEFA, alb-violeţii au tratat meciul superficial

Asemenea orgoliilor trezite recent între Iancu şi Mititelu, Poli – Craiova a fost un meci de care pe care.

Tabela de pe „Dan Păltinişanu” a indicat un 0-0 doar în cele 15 minute de tatonare, până când Arman Karamyan a trimis impecabil o centrare la colţul lung, Srhoj a recentrat, dar Dina a îndeplinit rolul atacanţilor bănăţeni şi a trimis în propria poartă.

Ambiţionat de gafa pe care a comis-o, Dina l-a lansat pe Costea, acesta i-a luat faţa lui Borbely şi a egalat. Violeţii nu au luat în serios reuşita oltenilor, iar nepăsarea lor a fost pedepsită iar în minutul 36. Wobay a trimis un lob senzaţional peste Scutaru, acelaşi Costea a fost la întâlnire. Nu a mai preluat, dar şutul său s-a dus la rădăcina barei, imparabil pentru Popa.

Treziţi din pumni la pauză, bănăţenii s-au aruncat spre poarta Craiovei pentru a salva obrazul lui Iancu şi propria onoare. Dar pasele lui Aliuţă s-au blocat în fundaşi, Bornescu a fost imbatabil în faţa lui Abiodun (56) sau Srhoj (77), iar Rusic (62) a ratat milimetric cadrul porţii din 15 metri. Pe contraatac, Ştiinţa a avut de două ori superioritate numerică, iar lovitura decisivă a dat-o tocmai în minutul 89. Costea, de această dată în rol de servant, i-a pasat excelent lui Dina, care a îndeplinit o simplă formalitate. Practic calificaţi în UEFA, alb-violeţii au tratat meciul superficial.



VRAJITORUL


Costea a marcat aseară dupa o

Costea a jucat încîntător aseară, învingînd de unul singur Politehnica.

La cît venin au secretat Iancu şi Mititelu înaintea partidei, te-ai fi aşteptat la o ploaie bi­blică cu şerpi şi broaşte la Poli - Cra­iova.

Din fericire, singurele mişcări de cobră au apărut în spaţiul teh­nic, de unde Uhrin şi Napoli au pre­dat o lecţie de fotbal modern.

La prima fază mai periculoasă, Poli a aruncat peluza în aer. Corner Arman Karamian, “cap” Srhoj şi pre­lungire nefericită a lui Dina, pe spate (16). Ştiinţa a reacţionat ca o echipă mare. Costea a fost aproape de golul egalizator, însă a călcat pe minge. Vedeta oltenilor şi-a regăsit echilibrul un minut mai tîrziu, cînd a şutat în dreapta lui Popa, după o pasă a lui Dina ce a plecat în viteza a cincea pe autostrada din centrul defensivei lui Poli (22).

Tot Costea şi-a trimis echipa în avantaj după un nou diamant, şlefuit de Wobay. Jucătorul de culoare a tras cablul peste apărarea paralizată a lui Uhrin, iar “Briliantul”, la capăt, a mutat pe CNN cu un şut senza­ţio­nal de la 14 metri. 1-2! Gîngioveanu a ratat şi el pe finalul reprizei, iar Timişoara părea să retrăiască acel incredibil 1-5 din sezonul trecut.

După pauză, Poli s-a dus glonţ spre poarta lui Bornescu. Bucur (62) a ratat însă după o pasă ideală a lui Aliuţă, iar “bomba” lui Srhoj a fîsîit în mănuşile portarului Ştiinţei. Australianul (77) a mai încercat o dată poarta, dar Bor­nescu a zburat salvator la vinclu.

Pe contră, Dina (89) a desă­vîrşit dezastrul lui Poli, iar Uni­versitatea a părăsit terenul în aplauzele celor 10.000 de oameni.

Gol anulat uşor Ştiinţei

În minutul 27, la scorul de 1-1, Craiova a marcat în urma unui corner. “Centralul” Alexandru Tudor nu a validat reuşita pe motiv că olteanul Găman l-ar fi faultat pe Milhazes înainte de a lovi mingea cu capul. Reluările fazei au arătat că între cei doi fotbalişti a existat un contact, însă în limitele regulamentului.

Ştirile Meciului

DUSAN UHRIN s-a declarat dezamăgit de evoluţia elevilor săi: “Unii au jucat de parcă nu vo iau să cîştige! Le-am dat cîtorva şan sa de a demonstra că merită să rămînă la Poli, dar n-au profitat. Dacă aş fi ziarist, aş scrie numai de rău de Timişoara după meciul ăsta!”.

CÎTEVA ZECI de suporteri l-au aşteptat pe Ganea la vestiare. “Du-te la Dinamo, pensionarule! Oricum, aici stai doar ca să joci table şi să umbli cu femei toată ziua”.

Deşi avea doi stoperi suspendaţi, Duşan Uhrin nu a apelat la serviciile lui Gabriel Cînu, care nu fost nici măcar rezervă.

Ionel Ganea (34 de ani) a fost ofertat ieri şi de cei de la CFR Cluj. Atacantul, care mai are doi ani şi jumătate de contract, a lăsat să se înţeleagă că ar fi dispus să o accepte.

Gueye Mansour (23 de ani) a fost prezent în tribune, după aproa­pe două luni de vacanţă. Senega­le­zul a revenit în ţară pentru a-şi clarifica situaţia la club: “Am vorbit deja cu domnul Iancu, dar încă nu m-am decis ce voi face”.

Cu “dubla” semnată ieri, craioveanul Florin Costea are 13 goluri şi se află la trei lungimi de Dănciulescu în topul golgeterilor.

Artiom Karamian a fost în afara lotului ieri. Oficialii au motivat că el a acuzat probleme la o măsea. În cazul în care ar fi primit “galben”, Artiom ar fi fost suspendat cu Steaua.

Niciun comentariu: