luni, decembrie 22

Ăla…, Balaci…!


Sau cum poţi deveni vedetă într-un domeniu de care habar n-ai


Stenogramele “valizei” nu ne arată doar potlogării pe care unii ne invită să le luăm drept glume, ci dezvăluie şi nivelul oamenilor care se laudă că finanţează fotbalul, dar mulţi dintre ei îşi bat joc de el. Marele întîistătător al Stelei freacă de colo-colo milioane de euro, fîţîie influenţe de-a lungul şi de-a latul ţării, dar habar n-are cine e Balaci. Îi şopteşte ceva nocturn la ureche lui Adrian Mititelu şi se referă nebulos la un om pe care nu-l cunoaşte. “Ăla….ăla….Balaci…”

Priviţi cele două poze! Prima ne înfăţişează un fotbalist de vis, cu stema ţării pe piept. Înainte de Euro ‘84, unde Ilie, accidentat, n-avea să mai ajungă, Michel Hidalgo vorbea despre el ca despre “Platini al Estului”. AC Milan îşi trimisese oamenii la Craiova şi contractul era ca şi semnat. Îl doreau, deopotrivă, Bayern şi Benfica, iar Bearzot, proaspăt campion mondial, spunea că Italia n-are un mijlocaş ca “numero undici rumeno”.

Priviţi şi a doua poză şi daţi-vă seama că părănuşul cu mustaţă rară, geacă de Tricodava şi ilic de lînă, a cărui singură legătură cu fotbaliştii era lipeala acestora cu vreo zînă încălţată în ciorapi Adesgo, neştiind cine e Balaci, n-are cum să ştie nici cine sînt Hidalgo, Bearzot sau Platini. Lui i se rupe, după cum mărturiseşte, iar uneori, cam la trei cuvinte odată, îl doare în nişte puncte-puncte. De Balaci, de fotbal, de vedetele lui, de tot!

Mai priviţi o dată pozele! Încercaţi un exerciţiu de imaginaţie, puneţi mustaţa deasupra tricoului cu tricolor şi plasaţi geaca de Tricodava sub pletele blonde. Nu merge deloc! Nu fiindcă n-ar fi estetic, ci fiindcă blondul a slujit fotbalul, iar mustăciosul şi-a băgat puncte-punctele în el!


de ALIN BUZARIN

Niciun comentariu: